Dincolo de ridicolul sumei imprimate pe hârtie e aberant tot circuitul, efortul şi costurile emiterii şi trimiterii acestei facturi. Ştiu, probabil fiind totul automatizat nu stă nimeni să verifice astfel de anomalii dar o fi greu să faci o setare pt facturi cu valoare 0 sau minus să fii avertizat înainte de a pune pe drumuri (contracost) serviciile de curierat? Nu de alta, dar nu merită şi nu se justifică nici efortul meu de a mă deplasa la cutia poştală să-mi ridic factura şi nici uzura cheii sau a încuietorii cutiei poştale. Şi nu, nu e vorba de ultima factură şi nu, n-am primit banii de pe această factură în cont cum normal s-ar putea crede. 

©2012 Alandala. All Rights Reserved.

© Mache for Alandala, 2011. | Permalink | Nici un comentariu | Add to del.icio.us
Post tags: alandala, personal, relax, tehnologie

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

Am analizat atent timpul petrecut pe net. Alarmant de mult timp dar în mare parte este utilă o astfel de pierdere. Ce mă îngrijorează destul de serios e că timpul alocat netului îl consum în mare parte pe reţelele de socializare. Bine, şi aici, în mare parte, se poate dovedi util. Doar că pe aceste reţele mai multe de 50% din timp îl aloc discuţiei cu tot felul de oligofreni. Au apărut tot felul de trepanaţi cu păreri. Justiţiarii de la miezul nopţii. La început era distractiv. Nu erau prezenţi în haită şi când aruncau prostii îi linişteam uşor. Fie (...)
Citeşte în continuare Back to normal … (310 words)

© Mache for Alandala, 2011. | Permalink | Nici un comentariu | Add to del.icio.us
Post tags: alandala, gânduri, pont, relax

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

În urmă cu câteva ore era să mierlesc. De cel puţin 2 ori, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, e un nou record. Dar să încep cu începutul. După o lungă zi de kkt mi-am luat bocceluţa (a se citi genţile: una cu laptop-ul şi alta cu câteva sute de contracte şi alte hârtii purtătoare de semnături şi condiţii), m-am urcat în batmobilul proprietate personală şi am purces spre casă. Prima greşeală căci prins într-o convorbire telefonică am reuşit să nu intru pe autostradă intrând cumva în oraş. Doar că fix pe sensul meu de mers (...)
Citeşte în continuare Preludiul apocalipsei (402 words)

© Mache for Alandala, 2011. | Permalink | Nici un comentariu | Add to del.icio.us
Post tags: alandala, eu despre mine, Italia, povestiri

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

Vineri. 35 de grade. La umbră. Coafura, dacă ar fi fost, probabil n-ar fi rezistat. Am fost nevoit să străbat în plin soare, care mă ataca mişeleşte din toate direcţiile, vreun km până la locul unde aveam treabă. Asta pt că oraşul paralizase datorită Turului Italiei la ciclism. Nu vreţi să ştiţi ce gândesc despre ei, mamele şi toţi morţii lor şi sportul lor de kkt. Dar să revin. Cum mergeam eu ca spre tăiere, îmi apare în cale ea, Giulia. M-am îndrăgostit instant. Pt a 3-a oară în acea zi. Bine, cineva (...)
Citeşte în continuare Lautarii vs drogurile (420 words)

© Mache for Alandala, 2011. | Permalink | Nici un comentariu | Add to del.icio.us
Post tags: alandala, despre, gânduri, Italia, pont, povestiri, relax

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

29 de ani şi habar n-am ce grupă sanguină am. Asta pt că am oroare de ace. Probabil pt că atunci când eram mic mi s-a luat sânge în prostie. Cică eram puţin defect. Între timp m-am făcut mare. J)) Anyway, de atunci m-am jurat că nimeni nu va mai umple recipiente cu sângele meu. Decât în cazuri speciale, care slavă Domnului, n-au apărut şi sper să nici nu apară. Probabil d-aia niciodată, dar niciodată nu mă voi apuca de droguri. Din alea injectabile, nu săriţi de cur aşa. J)) Colac peste pupuză mare parte din amicii frecventaţi sunt fie medici fie lucrează în acest sector. Unii din ei fac parte şi din AVIS – practic cea mai tare asociaţie tip ONG a donatorilor de sânge. Din Italia cel puţin. An de an sunt invitat să donez sânge. An de an găsesc scuze să nu mă duc. Până în urmă cu câteva zile când am fost cumva obligat (...)
Citeşte în continuare Conditiile solidaritatii la om (261 words)

© Mache for Alandala, 2011. | Permalink | Nici un comentariu | Add to del.icio.us
Post tags: alandala, gânduri

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

Zilele trecute m-a sunat o tipă de la call-centerul celor care-mi iau bani lunar pt că am neobrăzarea de a utiliza telefonul mobil. Era un fel de sondaj de opinie în privinţa facturilor. Nu ştiu la voi, dar în cazul meu de fiecare dată când sunt sunat de la astfel de birouri discuţia începe stânjenitor prin chinul de la celălalt capăt al firului în a-mi pronunţa numele de familie: Duţu. La prenume nu au probleme, deşi în cazul macaronarilor h-ul din Mihai le iese mai greu. Asta deşi 90% din operatorii call-center sunt străini, în fix aceeaşi proporţie fiind vorba de conaţionali. Aşa s-a întâmplat şi cu tipa respectivă. După ce (...)
Citeşte în continuare Marco Polo cu 2 L (375 words)

© Mache for Alandala, 2011. | Permalink | Nici un comentariu | Add to del.icio.us
Post tags: alandala, povestiri, relax

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

Rrumân fiind am avut ocazia să văd cum privesc fraţii noştri tuciurii relaţia om-acte de identitate. Noi, albii, încă de la naştere ne călcăm pe capete (întâi cei care au avut un moment de slăbiciune şi ne-au zămislit) pt o bucată de hârtie care să ateste diverse stadii ale evoluţiei noastre. Aşa se face că avem: certificat de naştere, buletin, permis de conducere, certificat de căsătorie, acte de proprietate, etc. . Ăştia mai tuciurii n-au astfel de preocupări. Şi uneori bine fac. Zic asta pt că oriunde te-ai mişca pe planeta asta, birocraţia e sursa atacurilor cerebrale. Aşa cum am mai zis m-am mutat. Dar n-am schimbat nici insula, nici ţara, nici măcar provincia/judeţul. M-am urnit vreo 6 kilometri mai la vale într-un sat mai mare. Evident, rasa noastră m-a învăţat şi obişnuit că e musai să mai consum nişte maculatură declarându-mi noul bârlog. Aşa că m-am dus la primaria noului sat de reşedinţă. După ce le-am dus o sacoşă cu documente mi s-a comunicat cu zâmbetul pe buze (şi asta ar fi o diferenţă dintre birocraţia rrumânească şi cea italiană) că practica/dosarul meu a intrat pe rol şi în maxim 90 de zile voi fi noul lor consătean, aşa cum prevede legea. Văzând duduia că termenul de 90 de zile a fost însoţit de dorinţa mea de a chestiona de ce durează atât de mult, mi-a zis că ăsta e termenul maxim, dar că situaţia se va rezolva mult mai rapid. Nelămurirea mea era întemeiată pt că unde între astea 90 de zile îmi expira cartea de identitate macaronară şi fără buletin devii brusc tuciuriu sau fiul ploii. Oricum, am primit asigurări că se rezolvă şi nu voi sta nicio secundă fără carte de identitate. Trec zile, trec nopţi, precum în basme şi astfel se face că la fix 70 de zile de la depunearea cererii de înregistrare în registrele satului m-am trezit că în alte fix 7 zile cartea mea de identitate (plus cele ale restului clanului Duţu) expiră. Mă înarmez cu răbdarea necesară pierderii unei zile şi vâr capul în găoacea ghişeului duduii de la primărie. Îi explic situaţia, îi zic elegant că: „să moară foştii mei vecini, fă, eu rămân fără identitate până faceţi voi un dosar” şi duduia îmi explică cu acelaşi zâmbet că încă nu s-a rezolvat nimic şi că aşa cum mi-a zis la început practica înregistrării durează 90 de zile. Aşa, şi acum? Întrebarea mea a încuiat cam tot stafful acelui ghişeu. Mă simţeam ca un alb în faţa unui trib de indieni în timp ce mă chinuiam să le explic că am o problemă şi implicit nevoie de ei. Răspunsul a fost că le pare rău de situaţie dar nu e nimic de făcut. Trebuie să aştept. Rrumân fiind, am avut instinctul de a da o mică atenţie dar mi-am adus aminte că în Peninsulă nu se practică şpaga (asta e o altă deosebire între birocraţia rrumânească şi cea italiană). Şi uite aşa de luni suntem ţigani. Adică fără buletin. Noroc că ne tragem din James Bond şi mai avem un set de documente emise de ţara care ne-a găzduit până nu demult, România. Dar situaţia se anunţă naşpa căci de buletin ai nevoie peste tot. La muncă, la un eventual şi nedorit control de rutină al poliţiei, etc. . Dar na, vreo 20 de zile mă voi simţi precum Bercea Mondial. Dacă aş fi fost pe cale să devin tată în această perioadă i-aş fi pus copilului numele de Buletin sau Birocraţia pt a cinsti cum se cuvine situaţia.

©2012 Alandala. All Rights Reserved.

© Mache for Alandala, 2011. | Permalink | Nici un comentariu | Add to del.icio.us
Post tags: alandala, crize, eu despre mine, Italia

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

Printre puţinele lucruri pe care le-am învăţăt în viaţa asta e că nu tre’ să te vâri în conflicte care nu te privesc, în care nu eşti implicat direct. Bine, am învăţat asta după ce de nenumărate ori n-am ţinut cont de regula asta. Ba chiar de multe ori mai fac abstracţie de ea. Dar să revin la idee. De ce nu e bine să te vâri în astfel de conflicte? Simplu: nu te privesc. De ce să te complici? Îl hăituieşte cineva pe prietenul tău Ion? Aşa şi? Dacă te bagi ţi-o furi. Pt că ăla cu care se duelează Ion nu e singur. În cele mai multe cazuri. Şi nefiind singur ceilalţi care-l însoţesc îi sar în ajutor. În haită. Şi ghici ce face Ionel în situaţia asta. Se tirează, fuge, se ascunde, dă bir cu fugiţii. Sau şi mai rău, după ce face asta, la scurtă vreme după conflict, Ionel se aliază cu ăla de se duela. Şi tot tu pierzi. Cel mai bine e să-ţi vezi de treaba ta. Sau alt scenariu e cel în care tu eşti într-un conflict şi Ionel şi restul Ioneilor pe care i-ai ajutat în trecut stau şi asistă nepăsători. Asta nu înseamnă că am trecut pe etnobotanice şi încerc să ţin prelegeri despre pacea mondială sau că am devenit Zen. No way. Conflicte vor fi, dar du-le pe alea în care eşti implicat direct. Dacă faci asta vei fi mai fericit, mai calm şi ceva mai destins.

P.S.: Încă ceva, când mă refer la conflict, nu fac trimiteri la cel fizic – că nu sunt adeptul curentului lasnat de Vuvuzel Badea. Ci la conflictul în general: fizic, verbal, financiar, etc. . Ideea e simplă: It’s not my war. I try to stay away and watch the show. Şi pe cuvântul meu de pionier că exact asta voi face de acum încolo.

©2012 Alandala. All Rights Reserved.

© Mache for Alandala, 2011. | Permalink | Nici un comentariu | Add to del.icio.us
Post tags: alandala, gânduri, pont

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

Câte-o piesă, acum a stat …

Clanul Duţu a decis în urmă cu puţin peste 3 ani să-şi mărească parcul auto şi cu o maşină autohtonă. Adică italiană. Aşa că puseră mâna pe-un Fiat nou nouţ. Bună maşină. Fără probleme. De vreo 2 luni a ieşit din garanţie şi au început să apară probleme. Ziua şi piesa căzută. Asta îmi confirmă temerile pe care le aveam până să ajung în patria pastelor: maşina italiană e de tot kkt-ul. Bănuiesc că regula se respectă şi în cazul supermaşinilor, dar în acel caz, buzunarul fiind mai larg, nu-ţi mai pasă.

Morala e şi un sfat: nu vă cumpăraţi maşini italiene. Sau dacă e musai, încercaţi să scăpaţi de ele imediat ce ies din garanţie (de regulă 3 ani) pt că sunt precum laptele. Consumat după creează neplăceri.

©2012 Alandala. All Rights Reserved.

© Mache for Alandala, 2011. | Permalink | Nici un comentariu | Add to del.icio.us
Post tags: alandala, Italia, pont, relax

Feed enhanced by Better Feed from Ozh