Alandala

Mi-am adus aminte de o întâmplare din trecutul meu recent. Pe vremea aia lucram la Vodafone. Eram consulant vânzări business. Dădea bine pe cartea de vizită şi pe Cv şi cam atât. Dar mă rog, să nu intru în detalii care mi-ar putea alunga cei 3 cititori. Cum alergam eu din firmă în firmă, primesc un telefon de la sediu că tre’ să mă prezint la o mare companie ce produce routere, modemuri şi telefoane. Firmă italiană DOC şi întâmplător cu sediul în localitatea unde locuiesc. De altfel firmă mare tare, prezentă şi în afara Italiei pe piaţa IT şi mobile. De la şefi primesc informaţii că gagii vor să achiziţioneze câteva sute de cheiţe internet. Automat astea veneau la pachet cu abonamente, ceea ce reprezenta la vremea aia sursa mea de venit. Băi ce-mi mai luceau ochii. Câteva sute de contracte doar într-o zi? Se urcau banii pe mine. Deja deliram, mă gândeam ce gadgeturi să-mi mai cumpăr, ba chiar ajunsesem într-acolo încât mă bătea gândul să-mi achit ratele restante la maşină. Ce mai, eram boier. Ajung la sursa mea ipotetică de lovele şi mă întâmpină o duduie care cică e un fel de directoare acolo. Intrăm într-un birou, cafeluţe, o glumiţă două, le arunc la şto că sunt onorat să le păşesc pragul, ei fiind, repet, o mare firmă. Pana mea, la o cifră de afaceri de vreo 100 de milioane de € era şi e mare. Şi începe duduia: că ei au lansat pe piaţă o cheiţă internet ce atingea uimitoarea viteză de 7,2 Mb şi că se poate achiziţiona de la concurenţii Vodafone. Ştiam asta. Doar că noi, Vodafone, lansasem de 2 zile o cheiţă care atinge viteza de 10 Mb. Cheiţă produsă de nişte chinezi, principalii lor concurenţi. Nu prea înţelegeam eu care-i faza, dar nu conta. Eu deja îmi făceam griji dacă am într-adevăr atâta hârtie necesară completării contractelor mult dorite. Îmi laud şi eu produsul şi încet încet o aduc pe duduie pe drumul dorit. Gen: „Ştii, mă cam grăbesc, batem palma sau o ardem hi-tech toată ziua?”. Duduia şi firma respectivă, căci ea vorbea în numele acesteia, ar fi vrut cheiţe de la noi dar fără abonament. În prealabil încercaseră să le achiziţioneze de la magazine dar au întâmpinat acelaşi răspuns. Doar cu abonament. Îi explic că nu pot şi că şi cheiţele lor se vând fix la fel şi nu uit să-i explic că am fost trimis pt că ei intenţionau să facă câteva sute de astfel de abonamente. Cică, da, dar am fi vrut câteva sute de cheiţe de fapt, pt a le analiza. Say what, bitch? Adică ditai firma nu a reuşit să obţină până acum şi prin alte metode un kkt de cheiţă de la concurenţi şi încearcă să prostească o altă firmă terţă pt aşa ceva? Da. Mai mult, se aşteptau să fi venit deja cu câteva sute de cheiţe pe care să le vând pe loc, întocmai ca un vânzător ambulant magrebin. Deci, spionajul industrial la italieni cam la asta se rezumă. Produc şi lansează o mare şmecherie şi apoi descoperim că de fapt concurenţii sunt mai buni decât noi. Cum contracarează? Ca la ţară. Cumpără produsul de la concurenţi (deci după ce ăştia l-au lansat), îl analizează şi mai departe îmi este jenă să mă gândesc ce decizii vor lua. Sincer, habar n-am cum mama naibii au ajuns la o astfel de cifră de afaceri. Cum rezistă pe piaţă? Nu mai zic că la ei se intra ca într-o banală fabrică. Nu tu pază, nu tu securitate şi grijă pt a nu-ţi fi furate informaţii. Nimic. La Vodafone, doar pt a intra în sediu pierzi cam 10 minute, trecând cardul prin câteva zeci de aparate, deschizând căteva zeci de uşi, timp în care îţi este analizat conţinutul genţii. Asta chiar dacă intrai de 4-5 ori pe zi în clădire şi te ştiau paznicii. Procedura era procedură şi toată lumea, fără excepţie o accepta. După întâmplarea asta am fost extrem de dezamăgit. Nu doar pt ca nu mi-au ieşit pasenţele şi contul meu nu s-a mărit aşa cum mi-am dorit. Dezamăgit pt că am avut a mia probă că şi în Italia există mecanisme şi concepţii pe care le-am întâlnit în România şi de care credeam că am reuşit să fug.