Marea tiganiada

S-au aprins rău francezii (aici sursa de la mama ei, dacă n-aţi învăţat limba franceză varianta fitness). Motivul: ţiganii. Da’ cică ăia rrumâni, cunoscuţi ca romi. Nu zic că ăştia nu sunt o sursă de infecţie şi de infracţiuni de varii tipuri, dar cel puţin de când am intrat în U.E., ajutaţi fiind şi de franţuji, problema ţiganilor nu mai e doar rrumânească. Desigur, U.E. zice că vreme de 20 de ani n-am fost în stare să ne ocupăm de ei. Eu aş zice că am avut la dispoziţie mai puţin de 20 de ani. Sau dacă am avut 20 de ani la dispoziţie la fel şi tot atât au avut şi ei. Că migraţia ciorilor terestre, bipede şi neiubitoare de legi şi săpun, n-a început în 2007 ci de pe la începutul anilor ’90. Drept pt care zic eu că un popor, nomad prin definiţie, ar trebui să fie preocuparea întregii Europe şi nu exclusiv a noastră. Acu’ multe sute de ani populaţia tuciurie a poposit în ţara lui Ştefan cel Mare şi au devenit sclavi. Aşa au rămas multă vreme, dar nu văd de ce ar trebui să fie confundaţi, în mileniul 3, cu cetăţenii rrumâni (din ce în ce mai ţigani aş zice, dar nu zic că iar se opăresc patrioţii), fix din cauza asta. Dacă ar fi să acceptăm asta ar trebui ca ţiganii italieni să devină italieni, ăia francezi francezi şi tot aşa. Dar sunt convins că prin blogosferă această problemă va fi intens dezbătută şi … prost înţeleasă. Mişcarea piticului francez îmi pare mai degrabă un răspuns adresat marinarului României, care din motive care îmi scapă (şi nu doar mie) a decis cu de la sine putere că moldovenii pot deveni membri U.E. şi fără acordul boşilor de la Bruxelles. I-a cam lovit la operaţie pe ăştia şi acum primim răspuns. Că nu vom intra noi în spaţiul Schengen mă interesează puţin spre deloc. Ştiţi de ce? Pt că la 3 ani de la intrarea în U.E., noi, rrumânii, suntem trataţi fix la fel ca înainte. Adică cetăţeni U.E. de categoria a 2-a. Pe cale de consecinţe Schenghenienii lu’ peşte pot să ne întârzie aderarea cât vor ei, că oricum mai rău decât ne e acum nu poate fi.

P.S.: Îmi plac mult ăştia de cer întoarcerea ţiganilor în România. Ei, micuţii, nu se gândesc că s-ar putea crea un precedent şi mâine-poimâine fratele francez sau ăla italian ne pot trimite înapoi în ţară şi pe noi (white power form sulaina ceanăl) pe motiv că aşa vor muşchii lor. Eu dacă aş fi ministru de externe al României le-aş sugera fraţilor europeni care au fost invadaţi de tuciurii, să înăsprească legile şi să-i bage puţin (puţin mai mult) la carceră pe  ăştia de le murdăresc edificiile turistice. Da’ cum nu sunt şi nici ministru de externe nu avem (Baconschi e doar un nene, fără nici cea mai mică intenţie de a deveni ministru de externe) fraţii europeni nu vor auzi această soluţie.

If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed! You can also follow me on Twitter here.

Tags: , , ,
Posted July 29, 2010 by Duţu Mihai under despre, gânduri

Comments Closed

2 Responses to “Marea tiganiada”

  1. avatar antiignorantu Says:

    alt PLAN SECRET in RO al NAZISTILOR din PARLAMENT si BISERICA este EXTERMINAREA URGENTA a inca O TREIME din POPULATIA ROMANIEI !!! ai mare curaj … cate cabane au luat foc mai stii ?? asta este un mesaj cifrat – adica mai luati niste parlamentari si popi NAZISTI sau pe puii lor in case sa le RENOVEZE ca au bani facuti din GENOCIDUL de dupa 89 ! SUCCES ROMANI !!! http://www.gandul.info/news/ordonanta-de-guvern-daca-nu-renovezi-casa-faci-puscarie-oficial-guvernamental-cine-nu-are-bani-nu-este-obligat-sa-stea-intr-o-casa-pe-care-nu-si-o-permite-6744777

  2. avatar cristean Says:

    in 10 ani ii putem face romani verzi. da’ nu intereseaza pe nimeni soarta lor. or sa ni-i intoarca toti pe cap pana ii rezolvam intr-un fel sau altul. e vina noastra ca de 200 de ani nu facem nimic sa-i facem de-ai nostri. nici eu sa, sa fiu francez, nu m-ar interesa tiganii romani. nu-s problema lor exact cum nu-s problema noastra magrebienii lor. noi trebuie sa ne rezolvam tiganii, ei arabii.

© 2009-2012 Alandala All Rights Reserved. Textele si fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei. -- Copyright notice by Blog Copyright