Alandala

Aş fi vrut să pun alt titlu dar se ultragiau retardaţii prea tare şi deja m-am săturat de tupeul lor virtual vecin cu demenţa. Am citit un articol recent în fiţuica marelui zeu al jurnalismului rrumânesc şi am constatat, ceea ce observasem deja de ceva vreme, că diaspora rrumână are o obsesie: repatrierea. Dar totul la nivel declarativ. După cum se observă şi în articol nenea care este personajul principal este un intelectual sosit în Italia în urmă cu 4 luni, deci ce ştie el despre situaţia rrumânilor de aici rămâne un mister. Mergând pe tradiţia rrumânească omul şi-a făcut o asociaţie. Pt că unde sunt 100 mai e loc şi de alta. Tonul e fix acelaşi: cea mai cea asociaţie, cele mai bune gânduri, cele mai mari aşteptări, multe promisiuni şi … cunoaşteţi restul. Omul zice că diaspora trebuie să se grupeze într-un Congres din urma căruia să se nască un comitet de conducere care să scoată România din rahat. Probabil dl intelectual nu ştie că s-a mai încercat aşa ceva de câteva ori şi n-a ieşit nimic. Dar nu e nici o problemă să speri şi să încerci, deşi eşecul este uşor previzibil. Mereu şi mereu. Deşi omul este oarecum conştient de problemele comunităţii noastre din Italia (folosindu-se de nuanţe/expresii deprinse din rotaliană. acum nu ştiu dacă omul e fan Răducioiu sau a vrut să fie ironic), care nu au nici o legătură cu guvernele care se succed în România, nu vine cu nici o soluţie, cu nici o propunere. De parcă repatrierea ar schimba situaţia. De parcă repatrierea ar fi icoana tuturor rrumânlor (asta ca să scriu/vorbesc ca Băse la care i-ul e ceva opţional) din diaspora. Nici dl intelectual şi nici ceilalţi patrioţi ambiţioşi nu par a ţine cont de statistici, sondaje şi tendinţele comunităţii. La ce bun? Dacă ei au identificat o posibilă rezolvare a tuturor soluţiilor? E chiar atât de greu să ţii cont de faptul că o mare parte din comunitate (peste 50%) nu doreşte să se întoarcă în ţară şi că problemele lor şi nevoile lor sunt departe de România? E greu să identifici problemele reale ale acestei comunităţi şi să încerci să propui nişte soluţii mai puţin fantasmagorice? Se pare că da. Eu cred că obsesia asta vine şi din dorinţa sau din concluzia că mulţi patrioţi de week-end se alătură cu uşurinţă unor astfel de îndemnuri asemeni unor zombie. Dincolo de mesajul inept şi soluţia prezentată, în fapt irealizabilă în viaţa asta, nu se află nimic şi nu se va afla nimic.