Cum să te tai în propria-ţi fiţuică
Marele şi inegalabilul Sorin Cehan a scris un editorial, acum 2 săptămâni, cu titlul de concluzie periculoasă. Omul zice că e groasă, e buba mare cu noi. O fi, mi-am zis şi conform logicii lui deja m-am grăbit să mă îndepărtez de bravii mei rrumâni. Păi dacă an de an, în Italia, 40.000 de rrumâni încalcă legea, de ce-aş risca socializând cu ei. Abia mă împăcasem cu ideea că fiţuica lui Cehan publică 2 articole (articolul #1 şi articolul #2) pe aceeaşi temă. Credeţi că ele îi susţin teoria? Da’ de unde? Practic cele 2 articole i-au luat jugulara. Mă gândesc că poate guriştii o pun de-o răscoală, dar cunoscând în mare parte redacţia fiţuicii am realizat că de fapt e vorba de prostie ignoranţă – starea lor naturală, fără de care n-ar putea exista. Deci, nea Sorine, redactorii-gurişti au publicat 2 articole care te cam contrazic. Cum cele 2 articole sunt de fapt preluări ale unor articole din presa locală care la rândul lor au preluat nişte statistici oficiale privind comunitatea noastră pot spune că editorialul lu’ matale cam pute. Sau te-ai cam tăiat în fiţuica de-o conduci. Ţi-aş turna puţină sare pe rană, dar sunt convins că n-ai pricepe nimic, aşa că-ţi recomand un plasture şi o editare/ştergere a editorialului.
P.S.: Mă gândesc că dacă tot pozezi în gânditorul acestei comunităţi e de bun simţ să-ţi faci puţină ordine în idei şi gesturi. După care, dacă lumea te cataloghează drept coerent poţi ieşi să comentezi şi eventual să propui alternative. Până atunci scrii editoriale la fiţuici şi lansezi pseudo-jurnalişti a căror unică experienţă o reprezintă susţinerea corectă a pixului.
Tags: cocalari, despre, diaspora, jurnalism mioritic
Posted April 10, 2010 by Duţu Mihai under cocalari, despre, diaspora











April 12th, 2010 at 22:56
Cind Gogu se duce cu masina sa-si ieie tigari, viteza lui (fata de prostu’ ala de biciclist pe care tocmai l-a depasit) e destul de mare. Dar nu destul de mare, de fapt aproape zero relativ la masina smecherului din fata.
Articolele si editorialul din Gazeta au sisteme de referinta diferite. Articolele spun ca viteza infractorilor romani nu e mai mare decit a celorlalti participanti la trafic. Editorialul spune ca viteza lor e mai mare decit ar permite bunul simt (adica biciclistul, ca la tigari ar trebui sa te duci cu bicicleta sau pe jos in plm
Hai sa traiesti, la multi ani.