Noi nu suntem d-aşilea, ăi!

Ieri mă aflam într-un oră­şel pe care nu prea-l cunoş­team, drept pt care m-am cam rătă­cit cău­tând o adresă. Ce faci în ast­fel de cazuri? Ceri aju­to­rul unui băş­ti­naş. Cel puţin aşa ştiam eu că se face. Buuun. M-am învâr­tit eu puţin şi am ochit o duduie care păşea des­tul de hotă­rât şi des­pre care cre­deam că mă poate ajuta. Mă îndrept spre ea şi bag tex­tul nefe­ri­ci­tu­lui care s-a pier­dut: „Bună ziua. Nu vă supă­raţi, caut adresa x şi nu reu­şesc să o găsesc. …” Nu apuc să ter­min căci duduia îmi spune zâm­bind : „Mulţu­mesc. Nu mă inte­re­sează.” Say what, bitch? E drept că eram cu o mapă într-o mână şi o ser­vi­etă în cea­laltă, dar nu făceam son­daj şi nici nu împă­rţeam flu­tu­raşi pro­moţio­nali. Pe gerul de ieri, nici plătit n-aş fi făcut aşa ceva. Am rămas blo­cat, am zis că fac atac cere­bral. Cum cucu meu să ţi se răs­pundă aşa? După aia m-am gân­dit că poate din greşe­ală am întrebat-o în română, deşi nu mi se întâm­plă. Mă rog, mă mai învărt ce mă mai învârt şi mă întorc. Deja îmi făcu­sem o idee cam unde ar tre­bui să fie des­ti­na­ţia mea. Când colo, dau iar de duduie. Mă gân­deam să o întreb din nou, aşa la hoha, să văd care din noi e cre­tin. Eu sau ea? N-apuc să zic nimic că răs­punde la tele­fon şi zice într-un dulce şi suav grai rru­mâ­nesc cu acşent di Mol­dova : „Haidi, ăi, odată, c-am îngheţat”. Aha, deci duduia era rru­mâncă. M-am gân­dit să o înjur puţin sau să o întreb ce rahat a înţe­les din ce am întrebat-o, dar m-am lăsat la mâna mea. La urma urmei eram cu alte tre­buri acolo, nu pt a face edu­ca­ţie. Cert e că în Ita­lia nu prea ai cui să mai ceri infor­ma­ţii. Pt că dai de d-alde noi şi noi nu sun­tem d-aşilea.

• Boo­k­mark on Delicious
• Digg this post
• Reco­m­mend on Facebook
• Tweet about it
• Sub­scribe to the com­ments on this post
• Tell a friend

Tags: despre, diaspora, gânduri, Italia