Alandala

Ieri mă aflam într-un orăşel pe care nu prea-l cunoşteam, drept pt care m-am cam rătăcit căutând o adresă. Ce faci în astfel de cazuri? Ceri ajutorul unui băştinaş. Cel puţin aşa ştiam eu că se face. Buuun. M-am învârtit eu puţin şi am ochit o duduie care păşea destul de hotărât şi despre care credeam că mă poate ajuta. Mă îndrept spre ea şi bag textul nefericitului care s-a pierdut: „Bună ziua. Nu vă supăraţi, caut adresa x şi nu reuşesc să o găsesc. …” Nu apuc să termin căci duduia îmi spune zâmbind : „Mulţumesc. Nu mă interesează.” Say what, bitch? E drept că eram cu o mapă într-o mână şi o servietă în cealaltă, dar nu făceam sondaj şi nici nu împărţeam fluturaşi promoţionali. Pe gerul de ieri, nici plătit n-aş fi făcut aşa ceva. Am rămas blocat, am zis că fac atac cerebral. Cum cucu meu să ţi se răspundă aşa? După aia m-am gândit că poate din greşeală am întrebat-o în română, deşi nu mi se întâmplă. Mă rog, mă mai învărt ce mă mai învârt şi mă întorc. Deja îmi făcusem o idee cam unde ar trebui să fie destinaţia mea. Când colo, dau iar de duduie. Mă gândeam să o întreb din nou, aşa la hoha, să văd care din noi e cretin. Eu sau ea? N-apuc să zic nimic că răspunde la telefon şi zice într-un dulce şi suav grai rrumânesc cu acşent di Moldova : „Haidi, ăi, odată, c-am îngheţat”. Aha, deci duduia era rrumâncă. M-am gândit să o înjur puţin sau să o întreb ce rahat a înţeles din ce am întrebat-o, dar m-am lăsat la mâna mea. La urma urmei eram cu alte treburi acolo, nu pt a face educaţie. Cert e că în Italia nu prea ai cui să mai ceri informaţii. Pt că dai de d-alde noi şi noi nu suntem d-aşilea.