Francesca (filmul)
Am reuşit de-am văzut filmul “Francesca”. În italiană. Oribil. Dar nu pt că l-am văut în italiană. Ăsta era un aspect peste care se poate trece cu vederea. Băi, deci, e oribil şi înfricoşător de prost. Dar previzibil de prost în acelaşi timp. Pt că e făcut de rrumâni. 90% din filmele noastre sunt filmate extrem de prost (ho, că l-am văzut la cinematograf, nu l-am piratat.
), au o poveste care se anunţă bună dar se pierde pe parcurs şi finalul este întotdeauna unul cretin. Cum de reuşim să luăm premii habar n-am. Moartea dlui Lăzărescu, 4luni3săptămâni2zile, alte bombe ridicate în slăvi. Singurul film rrumânesc cu adevărat bun din ultimii 10 ani e “Amintiri din epoca de aur”. Restul la pământ. Revenind la Francesca, m-am aşteptat să urmăresc o dramă a rrumânilor care pleacă în Occident. Canci. E vorba de o duduie dă Bucureşti, proastă spre foarte proastă, dar frumoasă. V-aţi prins, e vorba de Francesca, interpretată de Monica Bârlădeanu. Eh, şi asta are un gagiu ceva mai prost decât ea, care intră într-o combinaţie cu nişte ciori-cămătari (cam ca Cincu, ar zice unii, dar eu nu-i cred.
). Bun, şi văcuţa sparge 2.000 € să fie badantă în Italia, în speranţa că-şi va deschide o grădiniţă pt copiii imigranţilor rrumâni din Italia. Asta cică se întâmpla în România anului 2009. V-aţi prins acum de ce zic că personajul e extrem de prost şi de ce regizorul Păunescu încă trăieşte cu impresia că aşa se pleacă în Italia. Deh, de la miliardele lu’ tacsu e mai greu să te prinzi cum e cu viaţa, dar era pe lângă el Cristi Puiu care ar fi trebuit să-i dea o labă peste ochi. Eh, şi filmul urmăreşte aventurile celor 2 idioţi. Dar e mult spus aventuri. Vă zic, oribil film şi sunt convins că harneala cu Mussolini a fost o înscenare pt a face reclamă filmului. De banii ăia mai bine lucrau puţin la cadre, angajau un scenarist mai bun şi sunt sigur că ar fi reuşit să iasă mai bine. Concluzia? Dacă puteţi să evitaţi să urmăriţi acest film veţi ieşi în câştig. Dacă totuşi sunteţi curioşi măcar pirataţi-l. Aşa nu-i dăm ocazia lui Păunescu să recidiveze cu o altă petardă. ![]()
Facebook comments:

















