Despre limitele idioţilor

Sunt un fel de mag­net pt retar­daţi. Am o plă­cere bol­navă de a mă lansa în dis­cu­ţii cu fel şi fel de … “pacienţi veseli”. Mulţi idi­oţi de acest tip au blo­guri şi lansează spre dez­ba­tere diverse teme de inte­res cel puţin naţio­nal. Fiind publice mă înscriu şi eu la dis­cu­ţii. V-am zis, e ceva sadism la mij­loc. Vin cu argu­mente şi-mi susţin punc­tele de vedere. Care e răs­pun­sul în 90% din cazuri?: “Ce faţă ai”, “Nu ai stu­diat pe unde a stu­diat muş­chiul meu, deci nu con­tează ce zici”, “Eşti prea tânăr pt a mă putea con­tra­zice” şi alte ast­fel de replici inte­li­gente. La un moment dat, sătul de ple­iada de jig­niri aduse gra­tuit, replic. Băi nene, să te ţii atunci. Ies mora­li­ş­tii la atac, cum mi-am per­mis să zic aşa ceva, se vede că nu am edu­ca­ţie, etc. . Deci, Gogi­lor, voi sun­teţi liberi să mă faceţi în fel şi chip deşi nu eu eram subiec­tul dis­cu­ţiei şi când replic (infi­nit mai civi­li­zat şi ele­gant decât voi, ţărănoi penali) îmi ziceţi că am între­cut limita? Măi să fie. Ce mai fac petăr­deii după asta? Păi, unii îşi res­tri­cţio­nează acce­sul la blog, alţii muşcă din tas­ta­turi, alţii mă sună să mă ame­ninţe, alţii mă ame­ninţă prin mail, etc. . Asta pt a-mi demon­stra cât de edu­caţi şi cere­brali sunt.

• Boo­k­mark on Delicious
• Digg this post
• Reco­m­mend on Facebook
• Tweet about it
• Sub­scribe to the com­ments on this post
• Tell a friend

Tags: alandala, gânduri